- A.T.O.P. este un organism cu rol consultativ fără personalitate juridică a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii;
- A.T.O.P. funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean şi asigură prin activtatea sa un climat de siguranţă şi securitate publică
- A.T.O.P. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, respectiv în baza H.G. 787/2002 privind organizarea şi funcţionarea A.T.O.P
- Monitorizează activităţile poliţiei şi sesizează eventualele deficienţe în activitatea acesteia, în vederea luării de măsuri operative de înlaturare a acestora;
- Propune măsuri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încalcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- Recomandă iniţierea unor acte normative în domeniul asigurării climatului de siguranţă publică;
- Elaborează studii de specialitate, lucrări şi documentaţii în domeniul ordinii publice;
- Elaborează raportul anual asupra eficienţei poliţiei, care va fi prezentat în şedinţa Consiliului Judeţean şi care se dă publicităţii;
- Primeşte sesizări referitoare la încalcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi face propuneri pentru soluţionarea lor legală de către unităţile de poliţie, organizănd în acest scop audienţe;
- Monitorizează, din punct de vedere al ordinii publice, activităţile cotidiene şi face recomandări scrise celor care pot interveni și preveni faptele acelora care sunt predispuşi să încalce legea, pentru a-şi revizui atitudinea (administratori de pieţe, organizatori de manifestări cultural-artistice şi sportive, administratori ai localurilor de alimentaţie publică, ai discotecilor, ai cazinourilor etc.);
- Ia măsuri de antrenare a populaţiei în activităţi de asigurare a ordinii publice şi a siguranţei bunurilor acestora;
- Recomandă tuturor structurilor cu atribuţii educative luarea măsurilor necesare faţă de persoanele predispuse la încălcarea legii.
- Emite hotărâri cu caracter de recomandare.
Despre noi
Consiliul Județean Dolj
Craiova, str. Olteț, nr.4, cp 200733
tel: 0251.408.200
email: relpub@cjdolj.ro, office.cjdolj@gmail.com
Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. CodMySmis/Sipoca: 128004/635 www.fonduri-ue.ro, www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.